Varza cu sorici de porc

admin, 20 noiembrie 2015

INGREDIENTE

1 varza mare(aproximativ 2 Kg)
3 cepe galbene
1 morcov mare
350 gr sorici de porc
120 ml ulei de floarea soarelui
200 gr pasta de rosii cu bucati de ardei
1 legatura marar
3 foi dafin
1 praf cimbru
1 praf oregano
1 praf piper
1 lingurita sare.
100 ml apa

PREPARARE

In general nu pun apa la varza, dar de data aceasta a fost nevoie pentru ca varza pe care am cumparat-o din piata nu a lasat mai deloc zeama si incepuse sa se lipeasca.
Deci, curatam varza de primele foi, o clatim usor si o tocam fideluta.
O frecam cu sarea, presaram piper si o lasam 10-15 minute la odihnit.
Curatam ceapa si o tocam solzisori, iar morcovul il curatam si il tocam rondele.
Punem uleiul la incins si calim in el ceapa si morcovul.
Adaugam si putine condimente si sare, iar cand sunt bine patrunse, adaugam varza.
O amestecam de cateva ori pe foc, apoi adaugam soriciul, foile de dafin si apa si o dam la cuptor, la foc mediu pentru 40 de minute.
De fapt timpul nu este batut in cuie, depinde de cat de rapid se prepara varza. Nu trebuie sa se inmoaie foarte rau, varza trebuie sa ramana putin mai tare.
Cu 15 minute inainte de stingerea focului, adaugam pasta de rosii cu ardeiul, iar la final, mararul tocat marunt.
Ca o completare, varza nu trebuie amestecata decat la inceput, pentru a se unge cu grasime peste tot, apoi se lasa sa se prepare asa cum se aseaza ea, doar se invarte de vas intr-o parte si in alta.
Este foarte buna, servita cu ardei iute, mamaliguta si optional, smantana.
Varza se poate acri cu zeama de lamaie, sau sare de lamaie.

,,,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *